Plantă

Zmeurul (Rubus idaeus)

Zmeurul (Rubus idaeus)

ARBUST FRUCTIFER

Sesiunea 1: ZMEURUL
Partea științifică

Identitate botanică

Denumire științifică: Rubus idaeus L.
Familia: Rosaceae
Tip de plantă: arbust cu rizom peren. Lăstarii trăiesc doi ani: în primul cresc, în al doilea fac flori și fructe.
Fructul: botanic nu este o boabă, ci o polidrupă, adică un fruct format din multe drupe mici unite. La cules se desprinde de pe receptacul și rămâne gol pe dinăuntru.
Înflorire: mai–iunie. Rod: iunie–august, iar soiurile remontante rodesc din nou toamna.
Habitat în România: crește spontan în zona dealurilor și a munților, prin luminișuri și tăieturi de pădure.

Ce conține fructul (la 100 g de zmeură proaspătă, aproximativ)

Energie: circa 52 kcal, deci este unul dintre fructele cu cele mai puține calorii.
Fibre: circa 6,5 g, printre cele mai multe dintre fructe. Ajută digestia și dau senzația de sațietate.
Vitamina C: circa 26 mg, adică aproape o treime din necesarul zilnic al unui adult.
Mangan: contribuie la metabolism și la sănătatea oaselor.
Compuși bioactivi: antociani (pigmenții roșii), acid elagic și elagitanini, care au rol antioxidant.

Frunzele
Conțin tanini și flavonoide, care le dau gustul ușor astringent. Ceaiul din frunze de zmeur este un remediu tradițional blând, folosit mai ales pentru digestie.
Notă: în timpul sarcinii, ceaiul din frunze de zmeur se bea doar cu acordul medicului.

Grădina și starea de bine: ce spun studiile

Grădinăritul terapeutic (horticultural therapy) este folosit în spitale, centre de recuperare și școli. Cercetările arată reducerea stresului perceput și o stare de spirit mai bună.
Timpul petrecut în natură este asociat cu scăderea nivelului de cortizol (hormonul stresului) și cu o respirație mai calmă.
Gustarea conștientă (mindful eating), adică a mânca încet și atent la gust, miros și textură, este o tehnică folosită în programele de reducere a stresului.

Rolul ecologic
Florile zmeurului sunt melifere și hrănesc albinele, bondarii și alți polenizatori. Fructele hrănesc păsările, iar tufele le oferă adăpost.

Povestea: Zmeura Ielelor

Bătrânii spun că Ielele nu dansau doar în nopțile cu lună plină. În serile de vară, când soarele se lăsa peste dealuri, coborau în grădină să se odihnească. Obosite de atâta joc, căutau un loc umbros, și cel mai mult le plăcea zmeurișul de la marginea grădinii, unde frunzele foșneau încet și aerul mirosea a fruct copt.

Cea mai tânără dintre ele, Rusalina, avea o tristețe pe care n-o putea spune nimănui. Surorile ei râdeau și se roteau prin iarbă, dar ea simțea o greutate în piept pe care nici dansul nu i-o lua. Într-o seară s-a așezat singură lângă tufele de zmeur și a început să plângă.

Zmeurul a simțit-o. A întins spre ea o ramură plină de fructe roșii, calde de soare, și i-a șoptit prin frunze:
— Gustă. Nu te grăbi.

Rusalina a luat o boabă și a ținut-o pe limbă. Era dulce și puțin acrișoară, ca viața însăși. A mai luat una, și încă una. Fără să-și dea seama, a început să respire mai rar și mai adânc. Umerii i s-au lăsat, iar greutatea din piept s-a făcut tot mai mică.
— Ce mi-ai făcut? l-a întrebat.
— Nimic, a răspuns zmeurul. Te-am învățat doar să stai. Eu cresc încet, un an întreg doar ca să pot rodi. Nu mă grăbesc, și de aceea fructul meu e dulce.

Din seara aceea, Rusalina a venit des la zmeuriș. Culegea frunze, le usca la umbră și făcea din ele ceai pentru surorile ei, când se întorceau obosite de la dans. Le spunea:
— Beți încet. Lăsați grădina să vă țină în brațe.

De atunci se spune că în Grădina Ielelor zmeurul nu e doar o tufă cu fructe dulci. E locul unde vii când ai nevoie să te oprești. Culegi cu mâna ta, simți soarele pe fruct și aroma pe buze, asculți foșnetul frunzelor, și pentru câteva clipe nu mai trebuie să fii nicăieri altundeva.

Lecția zmeurului: răbdarea. Ce crește încet, rodește dulce.

Contul Meu
0 items Coș
Meniu